Instructiunea nr.36 privind aplicarea regulilor de identitate vizuala POSDRU (29.10.2010)
Lista contractelor incheiate pana la 25.10.2010 (26.10.2010)
Inchiderea CPP 105
(14.09.2010)
16.12.2009 Conferinţa anuală privind implementarea POSDRU 2007-2013 în România 2009
AMPOSDRU va organiza in data de 22 decembrie 2009, la Iasi, “Conferinţa anuală privind implementarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Rersurselor Umane 2007-2013 în România”
Conferinţa se încadrează în seria evenimentelor destinate informării publicului larg, pe care AMPOSDRU, în conformitate cu Regulamentul CE nr. 1828/2006, le organizează anual pentru prezentarea stadiului implementării Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
La conferinţă vor participa reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ai AMPOSDRU, membri ai Comitetului de Monitorizare al POSDRU, reprezentanţi ai partenerilor sociali: confederaţii sindicale şi organizaţii patronale, reprezentanţi ai universităţilor, companiilor, organizaţiilor non-guvernamentale, reprezentanţi ai altor instituţii publice, beneficiari şi potenţiali beneficiari de finanţare din cadrul POSDRU, etc
Organizatorii evenimentului asigură cazarea dumneavoastră din seara anterioară evenimentului, masa conform agendei, precum şi decontarea transportului, conform legislaţiei în vigoare.
Statele Membre şi regiunile Uniunii Europene au acces la finanţare din Fondul
Social European în cadrul unei perioade de programare de şapte ani. Actualul
exerciţiu de programare se desfăşoară pe perioada 2007-2013.
Pentru a beneficia de asistenţa FSE, Statele Membre elaborează programe operaţionale care sunt implementate de actori socio-economici, precum instituţii de învăţământ, furnizori de formare profesională, IMM-uri, camere de comerţ şi industrie, parteneri sociali, ONG-uri, instituţii publice, autorităţi locale etc.
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 a fost elaborat în cadrul unui larg proces partenerial. Prin aceste consultări s-a urmărit:
La elaborarea POS DRU 2007-2013 s-a ţinut cont de
Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, care au integrat în
strategiile lor obiectivele tuturor documentelor relevante în domeniul
dezvoltării resurselor umane.